fraiera sau desteapta?!

cred ca n-o sa stiu niciodata sa fac diferenta intre a “fi perseverent si a lupta pentru ceea ce crezi tu ca e mai bine” si “a nu sti cand sa renunti…”….n-o sa stiu niciodata sa delimitez ceea ce nu e decat o proba de ceea ce e semnul clar al sfarsitului…n-o sa stiu cand e speranta si cand e prostie…nu stiu sa zic STOP!nu stiu sa zic NU!nu stiu sa zic GATA!ma tem mereu ca poate ma asteapta ceva frumos,ceva ce e posibil sa ratez daca incetez acum…indur lucruri care ma dor in ideea ca urmeaza ceva ce ma va face fericita…traiesc un nesfarsit prezent dureros in speranta unui irealizabil viitor luminos…sau poate pur si simplu vad,fara a-mi putea explica cum,ceea ce nimeni altcineva in locul meu nu ar putea sa vada,stiu ca lucrurile bune li se intampla doar celor care stiu sa astepte si sa accepte,stiu ca doar ochii care au plans pot straluci de fericire,si doar sufletul care sufera stie sa aprecieze ceea ce primeste sau are deja…poate de fapt nu sunt o fraira,pooate pur si simplu sunt mult mai desteapta decat ceilalti,mai inteleapta…cu siguranta prefer a doua varianta!

voi fi o mama batrana?

e foarte derutant…ma simt foarte ciudat cand aflu ca tot mai multe persoane de varsta mea devin mame…foste colege de generala,de liceu…fete cu care radeam ca proastele si ne faceam probleme ca ne asculta la fizica sau la istorie sau la mai stiu eu ce…acum sunt MAME!!!god,ma simt ca un copil mic,care atunci cand le priveste nu vede doar niste fete de varsta ei,ci niste femei in toata firea,pe cand eu parca sunt inca un copil care habar n-are ce-i aia viata…sa ne intelegem bine,nu vreau sub nici o forma un copil acum!NU!NU!NU! e prea devreme!cel putin pentru mine,nu ma simt deloc pregatita…dar in jurul meu parca toata lumea se grabeste…si parca o parte din mine se teme sa nu fiu o mama batrana,care o sa se certe toata ziua cu plodul ei din cauza muzicii,si a orelor tarzii la care vine acasa,si a locurilor prin care umbla…oare asa o sa fiu?ma tem tare mult de aceasta perspectiva…dar macar asa o sa aiba o casa unde sa ajunga,oricat de tarziu…o casa unde sa viseze la un iubit sau la o iubita cu care eu n-o sa fiu de-acord…acum n-as avea ce-i oferi…nici eu nu am un loc unde sa pot spune ca sunt acasa,ca ma simt acasa…sunt prea mare ca sa mai locuiesc cu parintii,dar prea mica pentru a avea o casa a mea…adica nu mica…sunt pregatita emotional,intelectual,sufleteste..dar nu material…si ma intreb:oare cum reusesc celelalte fete de varsta mea sa faca toata chestia asta cu „mama”?le admir,sincer le admir…bravo lor!BRAVO tuturor celor care stiu ce vor,si stiu cum s-o faca!pentru ca a avea un copil nu inseamna doar o noapte de sex si noua luni de pofte,inseamna zeci de ani de griji si responsabilitati…si cine se considera capabil sa si le asume,merita toata admiratia!
si totusi,o sa vina vremea sa trebuiasca sa fiu si eu pregatita pentru asta…pentru ca,desi ma port ca un copil,categoric nu mai sunt!trebuie sa-mi castig existenta,sa ma preocupe ziua de maine,chiria,ratele,gazul,painea,si tot restul…uf,cam cum ma sperie chestia asta…nici macar eu nu constientizez foarte clar cam cat de speriata sunt de fapt!
dar asta e…eu inca nu sunt gata sa fiu mama!voi fi o mama batrana,dar pregatita!

statusuri…

mi-am gasit o noua distractie:cand mor de plictiseala,intru pe mess si citesc statusurile…sunt adevarate resurse de cultura,amuzament,profunzime si descoperire a problemelor celor din jur…bucati intregi de melodii(caci doar un vers,doua nu sunt suficient de relevante),citate,injuraturi,amenintari, auto-laude,ironii…nici eu nu sunt o exceptie de la regula,n-am de gand sa fiu ipocrita,si eu scriu la status tot ce-mi trece prin cap si n-am cui sa spun,dar vreau sa se stie,dar unele statusuri mi se par de-a dreptul…nu-mi gasesc cuvintele,si prefer sa nu jignesc pe nimeni!
de exemplu,ce rost ai sa scrii la satus „sa nu ma deranjeze nimeni decat X”?poti foarte bine sa stai offline pentru toata lumea,si online doar pentru acea persoana…sau „dorm,dnFd”?nu mai bine dai log out?ca sa nu mai zic cat ma amuza faptul ca mai bine de jumatate din statusurile din lista mea sunt „not here”,„stepped out”,si tot asa…
de-a dreptul criminale mi se par si statusurile cu tinta clara:„ionele,esti un prost”, „marioara,sa nu indraznesti sa te bagi in seama cu mine”…oameni buni,exista doua variante,una mai buna decat cealalta:ori de la stealth setting va setati offline pentru persoanele respective,ori le dati ignore pur si simplu,daca credeti ca sentimentele voastre sunt de durata…ce sa mai zic despre clasicele mesaje tip „cine ma deranjeaza isi ia ignore”…revenind…offline pentru everybody,cu exceptia persoanelor cu care aveti chef sa vorbiti!
despre statusurile poetice nu mai zic nimic…mi-am gasit si eu refugiul in ele de multe ori,dar odata afisate,mi-am asumat riscul sa inceapa lumea sa ma intrebe ce-am patit…la urma urmei,asta si vroiam,sa se stie ca am ceva…dar nu afisezi ceva de genul „life is over for me..nothing else matters”,si daca indrazneste cineva sa te intrebe ce-ai patit,te revolti de parca ti-ar fi invadat intimitatea…tu esti cel care s-a expus,tu strigai (de fapt,statusul tau striga) „vai,ce trist(a) sunt,bagati-ma in seama!!!”…
iar statusurile inteligente…cele pe care nimeni nu trebuie sa le priceapa,ci doar sa te invaluie pe tine intr-o aura de mister…de fapt nu trebuie intelese pentru ca nici tu,in primul rand tu,nu le pricepi…ori le-ai vazut pe la un alt status,ori le-ai citit pe undeva,ori te-ai decis tu sa te joci cu niste cuvinte,cert e ca n-au nici o noima…iar explicatii de genul „n-as sti sa descriu in cuvinte ce inseamna…pur si simplu asa ma simt eu acum”…come on!daca nu stii sa explici in cuvinte,pune acolo o fata trista,doua puncte si o paranteza inchisa,si lasa formularile gen „stele patrate” pentru altcineva…
teribil de amuzante mi se par si dialogurile prin statusuri…maria scrie „n-ai stiut sa ma apreciezi la adevarata mea valoare…mi-ai rupt inima si nici macar nu-ti pasa”,iar la doua minute dupa apare si la statusul lui ionel „vroiai mai mult de 50 de mii pe noapte?n-ai fost asa buna cum credeai”(asta in cazul in care ionel e un nesimtit adevarat),sau intr-o forma mai cizelata „si baietii plang cate-odata…”(asta daca avem de-a face cu un ionel mai romantic)…
probabil ca sunt rea…nici eu nu scriu lucruri inteligente la status…nu-i nici o problema…asta e rasplata mea pentru cei care imi ofera motive de ras prin statusurile lor…le ofer si eu la randul meu…la urma urmei,o mana spala pe alta,nu?…

monstrii din mine…

ca de obicei,m-am apucat de ceva,am fost foarte entuziasmata,si dupa aia am lasat-o moarta…asa cum fac eu de fiecare data…nu stiu,incep sa ma gandesc ca e o boala a mea,incapacitatea de a fi constanta in orice altceva decat in incapatanarea mea…nici nu mai tin minte de cate ori am inceput ceva cu intentia extrem de puternica sa ma ocup de acel ceva ca de un ideal…de fiecare data entuziasmul imi da pe dinafara la inceput,insa dispare cu o viteza de neinchipuit…de multe ori ajung la concluzia ca nu am ce spune…si traiesc cu impresia asta o perioada destul de lunga,pana imi dau seama ca de fapt am ce spune,am chiar multe chestii care colcaie in mine,dar adevarul e ca imi este teama sa le recunosc…ma tem sa recunosc ca sunt lasa,dependenta,comoda,si tot asa…asa ca prefer sa ma mint singura ca nu am ce spune,decat sa recunosc ca daca as incepe sa scriu tot ceea ce traieste acum in mine,in capul meu,in sufletul meu,daca as incepe sa le las sa iasa la lumina,m-as ingrozi,si i-as speria si pe cei din jurul meu…prefer sa fiu vazuta ca bietul copil mare care sufera,prefer sa fiu o victima,decat sa recunosc adevarul…dar cred ca e momentul sa incep sa scot incet incet toti monstrii din mine…asa poate o sa scap de ei…nu vreau doar sa fac o parada cu ei,sa defileze frumos prin fata tuturor,provocand mila,si apoi sa se intoarca in mine,mai fericiti ca niciodata…nu,vreau sa-i expun,sa-i fac de rusine,vreau sa-i alung…nu vreau mila!victima nu esti decat daca vrei sa fii,si eu m-am saturat sa vreau asta!vreau altceva!nu ma astept la miracole peste noapte,dar pot macar sa incerc,nu?…iar daca nu o sa-mi iese,o sa ma intorc si mai linistita in culcusul meu,mai convinsa ca niciodata ca sunt vai de capul meu…si s-ar putea chiar sa-mi placa ideea…grav,nu?

inainte…

Inainte eram un om cu sperante…un om care-si dorea viitorul,vedea in el ceva bun…stiam ca mi-l pot face asa cum vreau,ca daca muncesc suficient voi obtine tot ceea ce-mi propun…acum cred ca inainte eram doar naiva…

Acum sunt eu,cea care nu credeam ca voi fi vreodata,cea care nu-mi doream si in continuare nu-mi doresc sa fiu,dar cea de care nu pot scapa…acum ma tem de viitor,caci stiu ca va fi poate chiar mai sumbru decat prezentul,stiu ca viitorul nu depinde de mine,pentru ca eu nu depind de mine…cred ca acum sunt doar realista…

Candva voi fi ramasitele a ceea ce sunt acum…voi fi terminat de oferit tot ce aveam de oferit,nu-mi voi mai dori sa incerc nimic,sa primesc nimic,dar mai ales nu-mi voi mai dori sa ofer nimic…cred ca de asta ma tem cel mai mult,ma tem ca nu o sa mai vreau sa dau nimic…chiar daca voi mai avea multe resurse in mine,voi alege sa le conserv…si paradoxul e ca nici nu le voi folosi in folosul meu,ci pur si simplu le voi lasa acolo,pretinzand ca le pastrez,cand de fapt vor putrezi,iar eu voi fi pe intreg parcursul constienta de acest lucru,si voi sti ca e mai bine asa…candva cred ca voi fi asa cum trebuie…

Deocamdata traiesc in prezent…nu ma gandesc la ce va fi maine,si nu-mi pasa,pentru ca stiu ca sunt sanse foarte mare ca maine sa nu fie asa cum as vrea eu sa fie…asa ca fac tot posibilul,si ma chinui sa pastrez ziua de azi asa cum e,pentru ca intotdeauna se poate mai rau…vreau sa-mi fie bine acum,chiar daca stiu ca ceea ce vreau nu e bine,dar important e ce vreau,nu ce-mi trebuie…am uitat sa traiesc si sa gandesc pentru mine,si sincera sa fiu nici nu mai vreau s-o fac vreodata,pentru ca e prea greu,prea obositor,prea solicitant…daca as alege sa traiesc pentru mine,ar trebui sa-mi asum responsabilitatea pentru toate lasitatile mele,pentru toate temerile,pentru toate nereusitele si momentele de spaima…e mai simplu sa n-o fac..

e mai simplu sa sufar decat sa gandesc…